marți, august 19, 2008

Pasajul Victoria in pericol de a fi daramat!!!!!!!!!!!!!!!

Cititi aici

joi, august 14, 2008

De azi am inca un blog

marți, august 12, 2008

My pony


Acesta este un foarte drăguţ ponei roz. L-am găsit pe blog la Eugen Suman. Gasiţi acolo şi un model de tricou.

Poate nu ştiaţi. Cel mai faimos ponei de pe mapamond a intrat în rândul lumii. Şi-a făcut blog .

Enjoy!

Minune: un manelist cu căşti

După ce a urcat în tramvai a băgat rapid mâna mâna în buzunar. Şi-a scos de acolo telefonul mobil. "Of, nu!", mi-am zis eu, disperat că voi audia, din nou, fără voia mea, muzici cu duşmani, bani şi fete dotate. Dar nu. El a băgat mâna într-un alt buzunar de unde a scos o pereche de căşti. A conectat căştile de la telefon, şi-a pus căştile la urechi şi... a apăsat pe play. Am auzit destul de clar cum cântăreţul zicea ceva de "cea mai nouă melodie" şi de "bani". Apoi orchestra a acoperit vocea solistului şi n-am mai înţeles niciun cuvânt. Auzeam doar un ritm. Îmi dădeam seama că omul ascultă manele, dar era aşa cum ştii că cel care stă lângă tine în tramvai, în metrou, în autobuz ascultă heavy metal sau pop sau tehno. El nu te obligă şi pe tine să asculţi muzica lui, dar cum volumul e dat la maxim e aproape imposibil să nu îşi dai seama ce gen preferă. A fost primul manelist cu căşti pe care l-am întâlnit în viaţa mea. Am văzut cu ochii mei minunea în tramvaiul 41. Dacă mi-ar povesti cineva întâmplarea asta, n-aş crede...
Până acum m-am pus la curent cu noile hituri ale genului prin intermediul telefoanelor date pe speaker în metrou sau autobuz, prin intermediul boxelor de la maşini şi cu ajutorul vecinilor care se strâng sâmbata la un mic în faţa blocului. Şi de fiecare dată îmi aduc aminte de o întâmplare din facultate, care mi se pare mie definitorie pentru acest gen de oameni.
La un moment dat, în timpul unui curs, a început să se audă prea tare, una din melodiile celebre cu duşmanii şi valoarea. Nu se mai înţelegea nimic din ce spunea profa. Adică în loc să auzim cum e cu Goldoni şi alte chestii d-astea boring, auzeam cum e cu băieţii şi duşmanii lor. Ne-am dus să închidem geamul, dar înainte am vrut să vedem cine ascultă muzică de asta. Pe pervaz erau două boxe imense îndreptate spre curte. Volumul dat la maxim. În curte: NIMENI.

luni, august 11, 2008

Sînt o babă comunistă - Dan Lungu



Sunt convins că, de aş fi fost locuitor al unei alte ţări de prin Europa, cartea asta mi s-ar fi părut super-tare. Din punct de vedere al conţinutului are tot ce îi trebuie ca, după ce o citeşti, să îţi zici: "am aflat ceva despre România". Şi cum acest tip de lectură (să citeşti, de pildă, un autor chinez, nu numai pentru plăcerea lecturii în sine, ci şi ca să afli ceva despre China) este foarte la modă, îmi închipui că volumul va avea, în continuare, mare succes în afară. Bravo lui! Avem pe de-o parte o descriere a vieţii în comunism: munca (= băut, jucat table, furat), cozi, bancuri din epocă, un episod cu pregătirile pentru vizita marelui conducător ş.a.m.d. Avem şi o bună perspectivă asupra vieţii post-comuniste: nostalgia, lipsa informaţiei despre atrocităţile regimului anterior urmată de stupoarea cu care se descoperă cine a fost turnătorul, sărăcirea bruscă, emigraţia. Am impresia, însă, că autorul a vrut să bifeze cât mai multe şi a uitat complet de personajul său principal. Dacă povestea e ok, "baba comunistă" nu prea e. Şi în cazul de faţă avem de-a face cu o naraţiune la persoana I. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi vine greu ca crede un personaj care zice : "la o bucată de noapte, m-am trezit năucă..." sau " secretarul alerga cu limba pe umăr după clienţi...".
Dar tot e bine. Dacă prin interbelic, vesticii ne trimiteau produse inscripţionate cu "bon pour l'orient", putem să ne lăudăm şi noi acum că avem, în sfârşit, ceva "bon pour l'occident"...

miercuri, august 06, 2008

Goana după aur

Vreau să câştig şi io câteva milioane de dolari teoretici. Aşa că mi-am pus reclame. Sunt curios dacă printre anunţurile alea o să apară reclame la cărţi, filme, etc... Deocamdată avem maşini de spălat.

Celor care nu ştiu care-i poanta cu dolarii teoretici, le recomand vizionarea filmuleţului de mai jos. E un extras din South Park. Personajele merg să îşi ridice banii pentru un clip de succes de pe youtube şi i se întâlnesc acolo cu toate vedetele site-ului (including Numa-numa şi Laughing baby). În montaj apar şi secvenţe cu "vedetele" în clipurile originale. E bun pentru fraierii ca mine care nu-s la curent cu tot ce e super-cunoscut în lumea virtuală. Sau dacă aveţi timp şi chef, vedeţi mai bine întreg episodul Canada on strike. Îl găsiţi pe site-ul South Park.

duminică, august 03, 2008

Eu şi bankingul

După ce, acum câteva luni, am fost nevoit să merg de vreo 4 ori la sucursale diferite, doar pentru a-mi închide un card de salariu pe care nu îl mai foloseam demult, şi am rezolvat problema doar după ce am făcut o reclamaţie, am fost din nou la Alpha Bank. Un prieten voia să-şi pună banii din contul de salariu într-un depozit. Dom'le, io nu mă pricep deloc la chestiile astea cu banii, dar sfatul lucrătorului de la ghişeu m-a lăsat perplex. Culmea bankingului românesc, după părerea mea: prietenul meu trebuia să meargă afară la bancomat, să scoată în fiecare zi maxim-ul permis, şi după câteva zile, să vină cu cash să îşi facă depozitul. Adică nu puteau tranfera banii dintr-un cont Alpha într-un alt cont Alpha!!! Şi nici la casă nu putea plăti cu cardul. Mulţumind pentru "serviciile de excepţie", am trecut strada şi am intrat la o altă bancă: Transilvania. Aici ne-am încurcat în explicaţii cu domnişoara de la birou, care n-a înţeles nimic din ce am zis noi şi ne dădea indicaţii pentru cu totul altă problemă. O fi fost şi vina noastră nu zic că nu (poate nu i-am explicat cum trebuie), dar dacă cu noi, care avem habar cât de cât care e diferenţa între un cont curent şi un depozit, nu s-a înţeles, mă întreb ce se întâmplă cu mulţi alţii. Am plecat şi de acolo.
Trec peste nedumeririle mele în ceea ce priveşte înmulţirea garsonierelor care împânzesc oraşul şi care au scris mare la intrare "bancă". (Se pare că singurul lucru pe care ştiu să îl facă chestiile astea de se autointitulează "bancă" este să extragă comisioane şi să îţi facă probleme atunci când vrei să renunţi la serviciile lor.) Să vă povestesc şi o altă întâmplare bancară. Am fost de 3 ori la Banca Românească de pe Basarabia. Şi de fiecare dată aveau probleme cu calculatoarele. Adică, pur şi simplu, nu mergeau. "Nu aveau acces în sistem". Prima oară, am stat cam o oră până au reuşit să facă o operaţiune banală. Banii îi dădusem, nu puteam să plec fără hârtii. P-ormă a fost şi mai complicat. Am stat câte-o oră, dar nu s-a rezolvat nimic. Afurisitul de calculator "nu intra în sistem".
Acu mă pregătesc să îmi închid un card de credit la care de vreo 2 ani plătesc taxe şi comisioane, fără să îl folosesc. Nici măcar nu îl am. Adică după expirarea primului, banca mi-a făcut automat altul. Pe ăsta nici nu l-am ridicat. Nimeni nu s-a întrebat vreodată dacă mi-am luat cardul. În schimb, primesc felicitări că sunt client fidel şi rapoarte de plată cu taxe, comisioane şi penalizări pentru întîrzieri de plată (evident la taxe şi comisioane.) Da ştiu e vina mea că nu l-a închis pînă acum. Dar am fost de vreo 5 ori la sucursala Raiffesen care l-a emis, am stat câte juma de oră şi am plecat. Ar fi trebui să îmi pierd cîteva ore doar ca să apuc să vorbesc cu cineva. Probabil ca o sa-mi iau vreo zi libera candva ca sa stau la coada la banca...

Voi aţi avut păţanii la băncile din ro?

Anii '90 şi bucureştenii


Anii '80 şi bucureştenii, apărută în 2003, e una din cele mai mişto cărţi care descriu viaţa de zi cu zi în perioada comunistă. E o carte utilă şi pentru cei care au trecut prin perioada aia şi pentru cei nu ştiu nimic şi vor să afle cum era atunci. E făcută sub forma unui dicţionar. Dacă vrei să afli ce era aia C.A.R., Lăstun, Muncă patriotică sau cum era cu Cafeaua, cu Pachetul din străinătate, cu Kent-ul dai pur şi simplu la pagina respectivă şi găseşti una sau mai multe poveşti despre... Sau poţi să citeşti volumul cap-coadă. Recomandabil!
Nu înţeleg de ce la Anii '90 şi bucureştenii, publicată tot la Paideia şi făcută tot de oamenii de la MŢR, s-a renunţat la forma de dicţionar. În felul acesta, ajunge să fie una din tot mai numeroasele antologii tematice, adică una din cărţile alea în care mai mulţi oameni ne spun poveşti mai mult sau mai puţin interesante pe o temă dată. A nu se înţelege că aceste cărţi nu merită atenţie, dar conceptul iniţial al volumelor "anii " avea ceva în plus. Ceea ce are acum în plus volumul în cauză faţă de altele de acelaşi tip (nu faţă "anii 80") sunt vocile/ poveştile unor persoane ne-publice. Pe lângă aceştia sunt şi Zoe Petre, Filip Florian, alş, Viorel Moţoc şi alţii.
Mie cartea mi-a adus aminte de nişte chestii din anii ăia de care chiar uitasem (vezi postul anterior): de goana după marfa turcească, de cum stăteam în faţa televizorului aşteptând să se întrerupă programul ca să vedem reclame, de oamenii plecaţi "în afară" care povesteau cum stăteau juma de oră în WC pentru a găsi modul în care se trage apa. Sunt poveşti despre Piaţa Universităţii, despre mineriade (atât din punctul de vedere al celor care au bătut cât şi al celor care au luat bătaie), despre "afaceriştii" acelor ani, s.a.m.d. Lipsesc, în schimb, poveştile despre nebunia Dallas şi Sclava Izaura, seriale pe care cel puţin jumătate din populaţia României le aştepta cu sufletul la gură.