miercuri, mai 28, 2008

Ionesco - Cinci piese scurte

Tre' să vă spun că am fost dezamăgit după ce am ieşit de la acest spectacol. Nu pentru ar fi prost, dar, nu ştiu de ce, mă aşteptam la mai mult după atâtea premii şi atâtea laude. Când am văzut şi fotografiile de pe site, mi-am zis că, deşi nu prea mai merg la teatru, trebuie neapărat să ajung la acest spectacol. Ei bine, am ajuns şi am descoperit că atmosfera aia retro din fotografii era doar în fotografii.
Meritul cel mare al lui Dabija cu acest spectacol e, zic eu, că nu a încercat să arate (să ne bage în ochi) cât e el de deştept. Poate şi pentru faptul că textele sunt (cam) necunoscute, regizorul nu s-a ocupat cu găsirea a nu ştiu ce cheie de lectură care să revoluţioneze teatrul şi filosofia lumii. Pe Ionesco se poate inventa aproape orice. Dar, Dabija nu inventează mai mult decât trebuie. Pe el îl procupă, strict, absurdul situaţiei. A ieşit un spectacol mişto, dar, nu ştiu cum să-i zic: sec?

Foto de pe www.teatrul-odeon.ro

duminică, mai 25, 2008

Un mic cadou

Pentru iubitorii de Foer si de muzici si de ce vrea ei. Una bucata melodie, nu despre Ucraina, ci despre o ţară apropiată cu mamaligali, pastramili, carnaţili şi altele.



the klezmer conservatory band romania romania
Asculta mai multe audio Muzica »

Everything is illuminated - Jonathan Safran Foer


NOI, EVREII
Evreii sunt lucrurile alea pe care le iubeşte Dumnezeu. Dacă trandafirii sunt frumoşi, trebuie să credem că Dumnezeu îi iubeşte. Prin urmare, trandafirii sunt evreieşti. Prin acelaşi raţionament, stelele şi planete sunt evreieşti, toţi copii sunt evreieşti, "arta" frumoasă e evreiească (Shakespeare nu era evreu, dar Hamlet era), şi sexul, când este practicat între soţ şi soţie intr-o poziţie bună şi potrivită, este evreiesc. Este Capela Sixtină evreiască? Ar fi bine să credeţi .


E un mic citat din Cartea Antecedentelor, o carte pe care toţi elevii din Trahimbrod o citesc, o lucrare care iniţial trebuia să cuprindă evenimentele majore din viaţa shetl-ului. După aia a ajuns să le cuprindă pe toate:

CE A MÂNCAT JACOB B LA MICUL DEJUN ÎN DIMINEAŢA ZILEI DE 21 FEBRUARIE 1877 Cartofi prăjiţi cu ceapă. Două felii de pâine neagră.

sau

CUNLINGUS ŞI FEMEIA LA MENSTRUAŢIE Rugul aprins nu trebuie consumat. (Pentru o listă completă a regulilor şi reglementărilor referitoare la ştiţi voi ce, vezi ANEXA FU-ERE)

şi dacă nu aveau despre ce să scrie se rezolva simplu:

Noi scriem... Noi scriem...Noi scriem...Noi scriem...Noi scriem...Noi scriem...

Si imi vine să tot transcriu zeci de pagini din Cartea Antecedentelor sau din Cartea Viselor Repetate sau măcar să vă zic ce scrie pe plăcuţa care marchează locul sau e măcar aproape de locul în care căruţa lui Trahim sau Trahum (nu se ştie) a intrat în Brod, şi cum a apărut Brod, nu râul, fata care a dat numele satului, dar care nume nu este oficial, pentru că acesta a fost dat de nebunul Sofiowka, care a păţit-o de Ziua Trahim, din cauza bărbatului din Kolki, datorită căruia a apărut Cadranul, unde s-a căsătorit şi bunicul cu mâna moartă a lui Jonathan Safran Foer.
Care JSF sau Jon-Fen cum îi zice Şapka, căruia nu-i place să i se zică Şapka, a venit în Ucraina, şi e vegetarian (în Ucraina!!!) şi caută o femeie dintr-o poză... Şi la chestia asta îl ajuta bineînţeles, Alex (sau Şapka, deşi nu-i place să i se zică Şapka), şi bunicul său orb, care le este şofer... Şi, bineînţeles, Sammy Davis Junior Junior -adică the bitch, adică câinele...

Adică deci şi prin urmare ce vreau să spun este că e foarte greu să scrii ceva despre o carte atât de mişto, atât de comică şi atât de tristă. (E o carte despre Holocaust) Adică ce zic io carte că e ca magazinul Victoria ("50 de magazine în unul singur"), în cazul de faţă vreo 4 cărţi în una singura: scrisorile lui Alex către Foer, povestea satului evreiesc scrisă de Foer, povestea călătoriei prin Ucraina scrisă de Alex şi zecile de CĂRŢI ale satului, scrise de săteni, of course. Şi fiecare are un cu totul alt mod de a scrie, desigur. Unde mai pui şi că Alex ştie "foarte bine" limba engleză:
"Dragă Jonathan, am fost o persoană extrem de încântată să primesc scrisoarea ta şi să aflu că eşti restabilit la universitate pentru anul concludent..."

p.s. l-am cetit în inglish. şi a fost foarte greu. nu îmi dau seama dacă sună la fel de bine şi în română, deşi pentru citatele de mai sus, în afară de primul, am folosit varianta de la Humanitas.

vineri, mai 23, 2008

While codrul negru shut up

Până apuc să mai scriu ceva, o recomandare: Somnoroase păsărele în traducerea Google Translate.
Am găsit-o la terorista care a găsit-o aici. Enjoy!

joi, mai 22, 2008

M-am iluminat

L-am terminat pe Foer. A fost un mare chin (pentru că l-am cetit în ingliş) dar şi o mare, mare plăcere. L-am finisat ieri şi azi m-am răzbunat: am citit o carte întreagă în mai puţin de o oră. O carte pentru copii, tipărită la 3 rânduri, o carte cu multe desene. Are vreo 150 de pagini, dar cred că dacă am scoate desenele şi am micşora spaţiile dintre rânduri, n-ar avea mai mult de 50.
Aşadar, l-am terminat pe Foer. M-am iluminat. (Într-un singur sens al cuvântului. Prietenii ştiu ce vreau să zic.) Nu am timp să scriu acum de el. Şi mai sunt la rând vreo două filme. Să nu credeţi că pierd vremea cu prostii. Până apuc să scriu ceva, un mic cadou. Una din cele mai mişto secvenţe dintr-un film românesco-străin. Duelul muzical dintre ţigani şi evrei din Train de Vie. Sorry că nu e tot. Atât am găsit.

luni, mai 19, 2008

Sectanţii şi drogaţii care fac arta

Nişte domni tineri artişti au pus la cale un proiect interesant: arta vizuală şi dans într-un apartament din centrul Bucureştiului. Deşi, cel puţin aşa spun artiştii, nu i-au deranjat cu nimic, vecinii au început să facă scandal. Ba povestea s-a lăsat şi cu bătaie. Evident, le era frică oamenilor că ăia care vin la ei în curte sunt sectanţi, că se droghează, etc.

Citiţi pe blogul lor despre proiect şi incidente

duminică, mai 18, 2008

Noaptea Muzeelor

M-am "delectat" până acum citind tot felul de aberaţii despre noaptea muzeelor. Aşa că:

Ideea este a Ministerului Culturii şi Comunicării de Franţa. Din 2005 se organizează în fiecare an în mai toate ţările din Europa. (Poate chiar în toate.) Şi la România se face tot de atunci. Din an în an au fost tot mai multe muzee care au intrat în acest program şi tot mai mulţi oameni au auzit de evenimentul ăsta. Aşa se face că anul acesta a fost aşa mare buluc. Probabil că nimeni nu se aştepta să vină chiar atât de mulţi că poate scoteau şi ceva poliţai pe stradă.

Sincer, pe mine mă miră că s-au gândit să bage un autobuz. Io nu m-am suit în el, dar am văzut că era tot timpul plin. Ok, autobuzul n-a funcţionat foarte bine, dar de aici până la a da vina pe organizatori că nu ai găsit loc de parcare, mi se pare un drum mult prea lung. E simplu, în Bucureşti exită o mare problemă cu locurile de parcare. Parcă nu ştiaţi.

Am auzit oameni care s-au plâns că au trebuit să stea mult la coadă. Asta e, a fost multă lume. Nu-i normal ca ăla care a ajuns înainte să intre înainte? Ba unii nu înţelegeau de ce nu-i lasă pe toţi deodată înăuntru. Există un singur răspuns: mergeţi acolo atunci când nu e noaptea muzeelor. Poate vă prindeţi şi de ce nu pot să intre câteva mii de oameni deodată.

Şi nu vă speriaţi că nu e gratis. Un bilet costă 3-6-10 lei. Cred că îşi poate permite oricine să dea banii ăştia. Nu cred că cei care au mers sâmbătă la muzee au venit pentru că au vrut să vadă ceva în mod deosebit. Au venit pentru că e inedit, cool, distracţie sau cum vreţi să îi ziceţi. Problema e că li s-a părut cool la prea mulţi.

Am văzut sâmbătă seara oameni care făceau tot posibilul să se bage în faţă, am văzut copii care dădeau cu pumnii în exponate fără ca părinţii să le zică nimic....

Voi aţi fost la Noaptea Muzeelor? Vouă cum vi s-a părut?

miercuri, mai 14, 2008

Emo Liiceanu reloaded

Cu vreo lună-două în urmă domnul Liiceanu declara că îi pare rău că a făcut greşeala de a apărea la acelaşi post de televiziune la care apare şi Adrian Păunescu şi că nu va mai face această greşeală. Azi specialistul în lichele a stat vreo oră în studio la Realitatea.

Acelaşi post a dezbătut pe larg şi grava problemă Emo. N-am văzut. Dar vine nevastă-mea acasă şi îmi povesteşte cum au adunat în studio vreo 20 de "specialişti" şi un emo. "Îmi şi închipui cum a decurs şedinţa de redacţie", zice ea. "Îi chemăm pe ăştia dar trebuie neapărat să găsim şi un ciudat. Faceţi rost de un ciudat din ăsta!!!" Şi oamenii au făcut rost.

"Băi dragă, da maneliştii de ce nu se sinucid?", zice ea.

N-am găsit răspuns. Dar acum am altă treabă. Trebuie să îmi cer scuze faţă de oamenii de la Gândul care în ediţia de ieri nu au dat decât o ştire în legătură cu acest subiect. Se pare că azi şi-au dat seama că au pierdut subiectul şi în noua ediţie s-au pus pe treabă. Au şi un montaj de ăla frumos de la Pro.

Şi dacă tot a venit vorba, trebuie să vă fac o măturisire. La viaţa mea am fost un satanist de frunte. De prima oară când m-a văzut cu plete, mama mi-a zis că eu nu sunt normal. M-am dat cu sataniştii, a zis ea. Acum când am o chelie de invidiat, mama nu e de acord că mi-am lăsat cioc. Mama nu m-a înţeles niciodată. Îmi pare rău că nu m-am sinucis la timp. Apăream şi io în ziare. Aşa că vă rog pe voi fraţi satanişti cu chelie şi vreo doi copii de crescut, haideţi să ne reabilităm. Tre să facem ceva. Pe vremea noastră se purtau tricourile cu Metallica, nu frezele astea fistichii. Pe vremea nostră ne deprimam şi când ascultam folk. (Bine, hai, treacă de la mine, ne melancolizam sau... ne îmbătam, tot aia...) Nu lăsaţi puştii să ne-o ia înainte! Vă rog io frumos din tot sufletul meu emotiv de satanist ce sunt!

Emo Liiceanu

Nu mă pot abţine să nu pomenesc despre marile subiecte din presa de azi.

Deschiderea de ziar în Cotidianul constă într-un text al lui Liiceanu. De ieri au anunţat băieţii că vor publica un text "cutremurător". Ei bine textul cutremurător este unul scris pe 30 decembrie 1989, UAU!, care este actual şi azi, UAU!. S-o fi supărat domnu Găbiţă din nou, ca atunci când a publicat penibilitatea cu Siegfried şi Marcello? O fi nemulţumit de cum i se vând cărţile? Or fi simţit şefii de la ziar nevoia să-l mai pupe puţin în cur?

Însă subiectul zilei, în mai toate ziarele de azi e sinuciderea unei fete de 12 ani. Şi mai toate articolele ajung indirect la aceaiaşi concluzie: s-a sinucis pentru că se îmbrăca ciudat şi asculta muzică ciudată. Era, vai de mine, "o adeptă a curentului EMO".
Se îmbrăca numai în negru, era o fire retrasă şi rebelă', ne-a spus una dintre vecine în Libertatea.
CURENT PERICULOS
În opinia psihologilor, părinţii şi profesorii sunt responsabili pentru generaţia „emo“, o generaţie de adolescenţi antisociali, depresivi şi melancolici
în Evenimentul Zilei.
Mergea în tenişi şi pe pantaloni avea agăţate suzete cu ace de siguranţă
în Gardianul.

Asta e. Se pare că sataniştii nu mai sunt la modă. S-a descoperit un nou curent periculos. Şi fiţi atenţi la primul comentariu de sub ştirea pe aceiaşi temă din Gândul.
Omul a aflat despre ce e vorba din alte ziare şi acum tre să le spună şi proştilor ăstora cum vine treaba:

titlul este incorect. aflam ca fetita era intr-o secta ciudata (sau ce-o fi fost) se certa zilnic cu mama, avea un comportament ciudat, o tinuta vestimentara cel putin fistichie si mai plangea si dupa un prieten care o lasase. daca la 12 ani fetitele se preocupa de prieteni, viata sexuala, muzica satanista si alte aiureli, in loc sa invete sa se spele ca lumea, sa-si sufle nasul si sa mearga la bibiloteci, ca sa invete, atunci la ce sa ne mai asteptam?

Satanişti din toată ţara, adică voi toţi ăia care aţi avut părul lung în liceu şi aţi purtat tricouri negre, uitaţi că acum aveţi chelie şi burtică! Haideţi să ne unim, să facem repede ceva demonic că ne iau faţa puştii ăştia cu emoţiile lor!!!!!!!!

luni, mai 12, 2008

PERSEPOLIS nu e un film pentru copii

Ţin să spun asta în speranţa vreun părinte care vrea să-şi ducă copilul la film găseşte postul ăsta. Când am văzut io filmul în sala erau vreo trei prichindei şi, unul dintre ei, nu ştiu dacă avea doi ani. Normal că s-au plictisit, au început să urle, etc. Aşadar, dragi părinţi de pretutindeni, Persepolis este un film politic. Un film bun dar nu pentru copii. Are poveste, e amuzant, s-ar putea să înteleagă şi copiii ceva, dar nu este un film la care să vă scoateţi prichindeii sâmbătă seara.
Nu toate operele de animaţie sunt pentru copii. E normal să se creadă aşa într-o ţară în care film de animaţie nu există, iar la teatrele de animaţie se joacă numai Capra cu trei iezi, Scufiţa Roşie, s.a.m.d.
Dar EXISTĂ şi animaţii pentru adulţi. Nu la noi, la ei.

duminică, mai 11, 2008

Capul pierdut al lui Damasceno Monteiro - Antonio Tabucchi

Dacă tot a trecut nenea asta prin România, am zis să văd şi io cu ce se manâncă italianul pasionat de cultura portugheză. Capul pierdut... cred că e mai interesant pentru "viziunea profetică" decât ca roman. (Adică omul s-a inspirat de evenimente reale şi a publicat volumul înainte ca poliţia să rezolve cazul. Iar când ancheta s-a încheiat, mare parte din ficţiunea lui Tabucchi s-a dovedit a fi aproape de realitate.)
În rest, Damasceno Monteiro e un roman politist care se citeşte foarte uşor. Are mai puţin de 200 de pagini, în cel mai mic format posibil, şi nici nu-ţi cere prea multă concentrare. Are un personaj, avocatul, care vorbeşte mult şi prost. Bănuiesc că acest personaj ar fi trebuit să fie un fel de "raisonneur" sau, eu ştiu, "cheia" cărţii. Dar, avocatul nu face decât să fragmenteze acţiunea. În plus, emite cîteva zeci de teorii politico-filosofice, mai mult sau mai puţin stupide, total inutile în economia povestirii.

joi, mai 08, 2008

Jonathan Safran Foer

Extrem de tare şi incredibil de aproape e cea mai mişto carte pe care am citit-o anul trecut. Şi cel mai tare e că seamănă perfect cu cartea lu' nevasta-sa: Nicole Krauss. Personajele, povestea, tonul sunt identice. Dar a lui e ceva mai bună. Safran Foer zicea anul trecut la videoconferinţa de lansare a cărţii că nu îşi arată cărţile unul-altuia înainte ca acestea să fie terminate. (Atunci probabil că au urmat aceleaşi cursuri de "writing".)
Aşadar, pentru că mi-a plăcut mult prima carte tradusă - care e a doua carte scrisă de Foer - am pus mâna şi pe prima carte a lui, Totul e iluminat. Dar nu am putut să trec de primele 30 de pagini. E proastă. Sau e proastă traducerea. Aşa că am comandat cartea în engleză să văd care, ce şi cum. După ce-o citesc vă spun.

marți, mai 06, 2008

Tihna - Attila Bartis


E foarte important să citiţi Tihna în tihnă. Chiar merită, dar fragmentarea excesivă vă poate face să abandonaţi cartea după câteva pagini. La una-două-maxim cinci pagini autorul schimbă timpul povestirii. Şi niciodată nu reia ceea ce a mai povestit odată. Are pretenţia ca tu, biet cititor, să ţii minte perfect ceea ce s-a întâmplat cu 50 de pagini în urmă. Din cauza asta e foarte greu de urmărit, şi dacă la un moment dat ai scăpat ceva, asta e, el nu-ţi mai zice încă o dată.
Cum nu sunt foarte bun la reţinut numele personajelor, eu am încurcat sora cu iubita de nu ştiu câte ori. Şi nu sunt decât trei personaje feminine (importante) în tot romanul. Din fericire, personajul mamei e inconfundabil.
Am citit pe la alţii că romanul ar fi foarte violent. Mie nu mi s-a părut. Oi fi eu mai insenbibil. Ce-i drept sunt pe acolo un incest, neşte scene de sex de ţi se scoală păru-cap (nu de plăcere), o sinucidere etc... Dar nimic nu e plus. Nu e nimic care să pară forţat. E greu de digerat, dar merită.

A, dacă vreţi să aflaţi şi despre ce e vorba, uitati-vă pe la alţii.
Aici sau aici sau aici sau aici sau ...

Adrian Iorgulescu - faţa în faţă cu istoria

Of, ce pacat. Adrian Iorgulescu a ratat şansa de a intra în istorie. Vedeţi cum în Suplimentul de Cultură.
Poate reuşeste, totuşi, săptămâna viitoare.

luni, mai 05, 2008

Observator are site nou

Observator Cultural şi-a făcut un site nou, citibil. Ura! Mai sunt încă publicaţii culturale cu pretenţii care nu au auzit de internet (vezi Dilemateca) sau extraordinarul site al Dilemei Vechi.

p.s. cu sau fără legatura: Am gasit (abia) azi un articol al lui mihai iovănel despre critica literară în publicatiile româneşti. Citiţi-l că merită!
E din revista Cultura (o altă publicaţie care se îngrijeşte "mult" de site-ul său).

sâmbătă, mai 03, 2008

Rusia lui Putin


După ce a băut toată ziua, un comandant al unei unităţi "în misiune" în Cecenia are chef şi de ceva distracţie. "Hai să bombardăm satul din vale", zice el. Îl leagă pe colonelul care se opune distracţiei şi... dăi cu tunul. La un moment dat i se face chef şi de un futai, aşa că pleacă în sat cu tancul şi răpeşte o femeie. O aduce în cortul lui, o violează şi, apoi, o omoară.
Interesantă e şi urmarea. La tribunal comandantul a susţinut că femeia era o lunetistă (!!!!!!!) din trupele de gherilă şi că a omorât-o în legitimă apărare. (Se pare că fata, după ce se autoviolase, a vrut să îl omoare pe bietul comandant). Ce e şi mai interesant e că întreaga Rusie îl susţinea pe acest brav bărbat rus şi a fost chiar şocată să afle că tribunalul l-a condamnat. Să nu credeţi acum că astfel de fapte se pedepsesc în Rusia. A fost unul din puţinele cazuri în care un comandant din armată a avut de suferit.
E doar una din poveştile reale pe care le veţi găsi în cartea Annei Politkovskaia. O lectură fff interesantă şi pentru cei cărora nu le plac nici politica, nici cărţile politice.

Frumoasă este şi povestea cărţii în România, unde reclama outdoor a fost cenzurată. Povestea o găsiţi aici. A apărut şi un articol pe această temă, dar presa noastră scumpă şi dragă a fost mai preocupată de extraordinarul moment în care băsescu a dat mâna cu putin. (Dar ce vorbesc io? A doua zi după "incidentul" de la Timpuri Noi, câteva ziare s-au grăbit să anunţe "eficienţa poliţiei în anihilarea bandelor de anahişti". Până acum n-am văzut încă nicio reacţie din partea autorităţilor, nicio scuză, nicio demisie, nicio demitere. Cred că ei sunt chiar convinşi că au acţionat corect.)
La fel de surpinzătoare mi se pare şi lipsa de reacţie a editurii, care ar fi putut să facă un mic scandal, măcar aşa, ca să îşi vândă mai bine cartea. Dar scandalul e o strategie de marketing. Prea complicat, nu?