Am ajuns pentru prima și singura oarã în Republica Moldova pe la începutul anilor 2000. Eram într-un „schimb cultural european de tineret“. La el participau oameni din mai multe țări "vestice", la care se adăugau grupuri din Moldova, Rusia și România. Eram toți cazați în incinta unei foste tabere comuniste. Undeva, lângă locul special amenajat pentru a aprinde seara focul, era o pancardă cu tabel, care la capătul fiecărei coloane avea scris: “RUG 1, RUG 2, RUG 3…“ până la „RUG 14“. În coloana „RUG 3” erau rămășițele unui anunț vechi din care am reușit să descifrez cuvintele: „Serghei“ și „cântece“.
În fiecare dimineață în drumul spre sala în care aveau loc workshop-urile noastre despre „indentitate europeană” și „multiculturalism“ treceam pe lângă „pancarda cu ruguri” și mă întrebam ce vrea să zică. În fiecare seară, ne adunam cu toții lângă aceași „pancardă cu ruguri“, aprindeam focul, vorbeam, cântam și ne delectam cu „jin“ moldovenesc. Mi-a fost jenă să îi întreb pe basarabenii, colegi de workshop, dacă „rug“ era un cuvânt rusesc și ce înseamnă.
Într-o seară, unuia din de participanți îi vine ideea ca peste câteva zile să organizăm un mini bal mascat la lumina focului de tabără. Unul dintre organizatori ia o foaie de hârtie, scrie „Costume Party“ și o lipește pe pancardă sub „RUG 5“. Și abia atunci mi-am dat seama că „RUG“ nu era un cuvânt în limba rusă. Însemna „foc”. De tabără. Acolo era trecut programul activităților „cultural – recreative“, organizate în fiecare seară la foc.
Mi-am adus aminte de „ruguri“ în timp ce citeam Sex & Perestroika de Constantin Cheianu. Mi-am adus aminte cum mă miram că acei „colegi de workshop“ din Basarabia foloseau foarte multe cuvinte din cele pe care noi le găseam în manuale la capitolul „arhaisme“. Parcă prietenii mei basarabeni de la București nu foloseau chiar atât de multe. Probabil că, la cât se râsese de limbajul lor și de dicționarul moldoveano - român, se fereau intenționat de astfel de cuvinte. Ba știu și vreo doi basarabeni care, după un an de zile în România pierduseră și orice urmă de accent. Dar, n-am știut niciodată cum se purtase lupta pentru sau împotriva limbii române dincolo de Prut. Știați de pildă că au existat mii de cuvinte interzise, ba chiar un sunet interzis: „ge“? Pentru că nu exista în limba rusă. Așa Germania a devenit "Jermania" și geniu a ajus „jeniu”. Știați că actorii aveau de suferit dacă nu „înmuiau“ la sfârșit cuvintele? Stiați că era mai ușor să găsești o carte în limba română la Moscova sau la Riga decât la Chișinău? Vă asigur că după ce citiți această carte, bancurile cu “expresii moldovenești“ ca “pălitură di osândă“ (= lovitură de pedeapsă), „străjer“ (= bodyguard), „Izbăviți di tălănguță“ (= Salvați de clopoțel) „Gâlceavă pi șer“ (= Războiul stelelor), s-ar putea să nu vi se mai pară atât de amuzante. În schimb, cartea lui Cheianu, publicată la Editura Cartier, sigur vi se părea amuzantă. Și interesantă, mai ales că include și o privire personală asupra evenimentelor din Moldova și asupra relațiilor cu România în anii ’90.
