Măcar la farmacie

Ieri la Constanţa. Pe strada pietonală din faţa mall-ului, doi lucrători la salubritate. Ea mătura, el golea coşurile de gunoi.
El: Hai mă! Pentru câteva chiştoace ...
Ea: Lasă-mă măcar aici. Cel puţin în faţă la farmacie să fie curat.
Nu-i de mirare că strada era jegoasă.

Azi la Bucureşti. Pe la Republica. O cuşcă de câine frumos vopsită. Câinele alături. Pe cuşcă o cruce. Arăta ca o biserică în miniatură.
Din păcate, nu aveam aparatul la mine.

De mâine plec în prospecţie. Voi cerceta cât de credincioşi sunt câinii şi cum e cu chiştoacele la alţii. Adică, mai exact şi precis, plec o ţâră. În vacanţă. Dar mă întorc... Din păcate...

Funny games U.S.

Anna: Why don't you just kill us?

Peter: [smiling] You shouldn't forget the importance of entertainment.

Cam asta e tot ce e de spus despre, tot ce e de reţinut din filmul lui Haneke. Adică omul (re)face un film doar ca să ne demostreze că ştie să facă un film de entertainment. Şi aici o nimereşte. Chiar ştie. Dar asta e toată miza. Pe lângă punerea la încercare a emoţiilor spectatorului, nu mai e nimic. Ba la un moment dat e cât pe ce să o dea cu bâta-n baltă, când cei doi geniali killeri (sau psihopaţi, sau cum vreţi să le spuneţi) încep o conversaţie despre realitate şi ficţiune. Noroc că durează puţin.
Cum nu sunt mare fan al genului horror (sau, în fine, a acelor filme în care îţi sunt puse la încercare emoţiile prin intermediul unor întâmplări oribile - căci nu despre horror e vorba aici) am rămas cam dezamăgit. Adică puştii, (mai ales blondul) sunt geniali. Suspans cât cuprinde. Dar, care-i scopul? Şi care-i ideea cu refacerea filmului cadru cu cadru numai ca să fie în engleză?

Ediţii de lux ?!?!?!

Deci io nu înţeleg. De ce ar vrea cineva să aibă acasă cărţi de Vintilă Corbul şi Sven Hassel în ediţii de lux? Mărturisesc că nu i-am citit, or fi buni pe genul lor, dar ăştia sunt exact tipul de autori care scriu cărţi ieftine. Literatură de consum, "roman de gare" sau cum vreţi să îi spuneţi. De ce aş da 50 de lei pe Căderea Constantinopolelui sau pe Legiunea Blestematilor? Ăştia sunt autori pe care dai 5 lei înainte să te urci în tren şi când cobori laşi cartea acolo. Ok, cu filmele lu' Sergiu Nicolaescu, scoase tot de Adevărul, înţeleg... Pentru 50% din populaţia României, Nicolaescu e în continuare REGIZORUL. Încă se înghesuie lumea să îi vadă prostiile. Astea se vând dacă le dai ieftin.
Dar Vintilă Corbul, Eugen Burada, Sven Hassel, Theodor Constantin (tre să mărturisesc că de ăsta din urmă nici n-am auzit) nu sunt autori de publicat în ediţii de lux. Nici ei nu cred că s-au gândit vreodată că o să fie. Probabil că şefii care au decis să îi publice pe ăştia nu au mai pus mâna pe o carte demult. Probabil că în adolescenţă li s-a părut lor Vintilă foarte tare, drept urmare omul trebuie să fie un "autor mare".
Şi publicarea ăstora mi se pare cu atât mai suprinzătoare cu cât trustul are două publicaţii de cultură: Dilema şi Dilemateca (ba până nu demult aveau şi România Literară). Ar fi putut să se sfătuiască şi ei cu oamenii de acolo, dacă tot voiau să publice cărţi. Sigur s-ar fi găsit o soluţie de compromis: adică publicarea unor autori şi buni şi vandabili. Aşa, pentru că (bănuiesc) nu le merge prea bine cu vânzarea ăstora, mai bagă şi o groază de bani în publicitate... Şi mă asasinează pe mine cu reclamele lor.

Urbancolia - Dan Sociu

Când am aflat că e scrisă ca o scrisoare către Pascal Bruckner, personaj care, nu stiu exact de ce, nu mi-e prea simpatic, am zis că mai bine nu citesc cartea asta, că sigur nu o să-mi placă. Dar pentru că mi-e simpatic Sociu, am făcut, totuşi, acest "efort". (În fapt, nu e niciun efort: se citeşte în două ore.) E, totuşi, de apreciat aici ideea unei strategii de vânzare impuse chiar prin subiect. Bănuiesc că sunt mai mulţi fani ai francezului decât "ne-fani". Prin urmare există oameni care îşi vor cumpăra cartea doar pentru că apare şi Bruckner. Şi franţuzul, chiar dacă a contribuit indirect la naşterea unei relaţii amoroase (între Sociu şi iubita lui - vorbim de personajele din carte, viaţa reală nu intră în atribuţiunile mele de cititor), ar fi putut foarte bine să fie scos din poveste.
Şi cum ziceam, mi-era frică de Bruckner, dar...am ajuns la final să îmi doresc ca franţuzul să fi apărut mai mult. Nu de alta, dar adresarea către acesta mi se pare o temă, care e enunţată, dar aproape deloc folosită . Şi la fel, mi se pare că se întâmplă şi cu povestea şi cu personajele. Adică abia afli cine sunt ăia şi ce-i cu ei, abia începe povestea, că s-a şi terminat. Mi se pare că e mai degrabă, un foarte bun punct de plecare pentru un roman, decât un roman în sine. Fără o construcţie prea amplă, fără personaje prea conturate (în afară de personajul Sociu), Urbancolia e, aşa... o stare, în care fie intri , fie nu, o stare care îţi place sau nu. Şi am întâlnit ambele situaţii. În ceea ce mă priveşte , după cum se vede mai sus, umblu cu jumătăţi de măsură.

Mici cu portocală

Am fost , într-un final, la marele restaurant bucureştean La Mama. Zic "într-un final" pentru că am încercat de vreo două ori înainte şi de fiecare dată la intrare cineva a trebuit să mă pună la punct: "Fără rezervare, nu se poate." Prin urmare, am zis că nu mai calc acolo. Acum a fost urgent, adică trebuia să halesc ceva şi nu mi-a venit în cap niciun alt local din zonă.
S-a găsit loc şi fără rezervare. Mi-am luat mici. (Buni, n-am ce zice). Dar când mi-au adus farfuria, am avut o mare surpriză. Pe deasupra micilor puseseră, "ca să fie frumos", probabil, câteva felii de portocală. Da: mici cu portocale!!!!!! Deci, înţelegeţi, local select, nu tre să intre aici toţi ţăranii care nu ştie cum e cu frumosul.
Şi am mai avut o surpriză la final când a venit nota. Pâinea costa mai mult decât berea, mai mult decât 2 mici: 6,5 lei. Ce-i drept, ne aduseseră suficientă pâine. Cre că era vreun kil de pâine!!! În doi, am mâncat vreo 2 felii juma din cele 10-15.

Exit poll - rezultate finale

71% dintre vizitatorii acestui blog au considerat că răspunsul la întrebarea "De ce?" este, cum era şi normal, "Mâine". 21 % au optat pentru "D'aia", în timp ce 14 % sunt susţinători ai lui "Fiindcă". S-a strâns un total de 106 procente datorită imposibilităţii de decizie a unuia dintre votanţi, care, în cele din urmă, a bifat două variante.
Vă mulţumim pe acestă cale pentru votul dumneavoastră şi sperăm ca data viitoare să avem o prezenţă la urne sporită.

Acum ştiu de unde să cumpăr genţi

Campania Louis Vuitton a fost una din cele mai eficiente campanii de care am auzit vreodată.
Marea lor idee de a închide un monument într-o valiză ar fi trecut probabil neobservată. Pariez că 95% din cei care au trecut pe acolo nici nu ar fi băgat în seamă schimbarea. Probabil că mulţi nici nu observaseră că acolo era o statuie. În urma scandalului, tot românul ştie acum nu numai că există un astfel de magazin în Bucureşti, dar ştie şi unde se află. Iar ăia care s-au scandalizat cu siguranţă nu fac parte dintre viitorii clienţi ai companiei. Mai eficient de atât nici că se poate.

Alertă!!!

Am zărit azi într-o librărie volume de Cărtărescu care nu erau puse în vitrine securizate. Am vrut să sun la 112, da mi-a fost frică că o să creadă ăia că fac mişto de ei. Am vrut să le ating, dar mi-a fost frică că, deşi nu se vede, sunt protejate cu raze psihotronice transcedentale de înaltă frecvenţă. Rog Poliţia, SRi-ul, FBI-ul, Mosad-ul, KGB-ul şi CIA-ul să mă contacteze pentru a le indica adresa librăriei.

Regele Alb - Gyorgy Dragoman

Poate ar trebui să ne grăbim şi să-i declarăm pe Bartis şi pe Dragoman autori români. (S-au născut la Târgu-Mureş, deci merge.) Nu de alta dar, pe lângă ce scriu ei, multă proze româneşti, par aşa, un fel de compuneri de clasa a 10-a. Excepţiile confirmă regula, desigur.

La Dragoman sunt nişte povestiri simple, pe care le-ar putea citi şi un om fără multe facultăţi. Ele pot fi lecturate şi separat, dar împreună o pun de-un roman. Dzsata, personajul principal, face ceea ce fac copii de vârsta lui: merge la şcoală, se joacă, are probleme cu copii mai mari, cu profesorii, caută comori, încearcă să le facă pe plac şi mamei şi bunicului, care sunt certaţi. Însă, dincolo de întâmplările amuzante sau triste ale unui băieţel de 11 ani, sunt în cartea lui Dragoman: descrierea unui sistem politic şi social, influenţa acestuia asupra vieţii de familie, drama unui copil nevoit să crească fără tată şi multe, multe altele. Şi toate sunt povestite atât de simplu...

Cu taxiul în Bucureşti

Dau să mă sui într-un taxi. Pe locul din dreapta şoferului era aparatul de taxat. Şoferul îl ia în mână şi mă invită să mă aşez. Îi spun unde merg, el vrea să pornească maşina, dar în mâini avea aparatul. Îşi dă seama că trebuie să îl lase jos, aşa că mi-l dă mie: "Tine şi tu ăsta, că n-am agăţătoare". Şi pornim. Eu cu aparatul în poală. În faţa blocului, întorc aparatul cu faţa spre mine să văd cât face şi îl dau înapoi şoferului ca să pot să umblu după portofel.

Viaţa e frumos da' greu

Pentru că viaţa e complicată şi are multe aspecte am mai înfiinţat o categorie. Nu prea are legătură cu tema blogului, dar se ezistă şi alte cestiuni care merită povestite. Deci...

The Rocky Horror Show

Niciodată nu am văzut până acum, în România, un grup de actori care să cânte şi să danseze fără oprire timp de două ore, fără ca măcar odată să îşi piardă din energie, fără ca măcar odată să se simtă că au obosit. Cei care joacă în The Rocky Horror Show sunt cam a ceea ce îmi închipui că se găseşte pe Broadway. Dar performanţa actoricească -şi unii dintre ei nu sunt actori- e singura calitate a spectacolului.Victor Bucur (Dr. Frank'n Further) şi Igor Caraş (Riff - Raff) par să fie chiar foarte, foarte buni. Şi am zis "par să fie", pentru că... pe toată durata spectacolului nu se înţelege nici măcar un singur cuvânt din ce se cântă. Şi nu e o exagerare. Nu vreau să zic că nu prea se înţelege. Poate prinzi vreun cuvânt dintr-o sută, dar şi aşa e prea mult. Şi nu e din vina actorilor, ci a reglajelor de sunet.

În rest ce să vă mai zic ? În primul rând locaţia mi se pare foarte prost aleasă: o operă rock, un musical kitsch, dar anti-kitsch într-un club de fiţe. Nu cred că ăia care merg acolo vor teatru. Dar mai ştii? În plus, ceea ce îi lipsea lui Rocky Horror Show în anii 70, adică umorul, lipseşte şi în spectacolul de la Kristal. Şi nu trebuie uitat că acest musical s-a vrut/se vrea o parodie a genurilor horror şi SF. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că extraterestrul principal mai e şi travestit şi mare fan al sexului cu reprezentanţi ai ambelor sexe, rezultă.. o mare varză. Care ar fi putut deschisă doar cu umor. Părerea mea.

Bookfest 2008

Noua ediţie pare mult mai tare decât cea de anul trecut când a cam suflat vântul printre standuri. Spaţiul e mai aerisit, sunt şi scriitori străini invitaţi. Majoritatea sunt de la Curtea Veche, care a ajuns, în sfârşit, la concluzia că nu e sufient să publici cărţi bune, că trebuie să le şi promovezi. (Cum, e o altă discuţie)
Se cumpără bilet la intrarea în complex. 5 lei. Dar atunci când îţi cumperi o carte, dai biletul şi ai 5 lei reducere. Şi chiar funcţionează. Adică, chiar îţi recuperezi banii.
Există pavilion imens în care vor fi concerte, filme, dezbateri. Cică o să cânte kumm, fără zahăr, ada milea, luna amară, travka. Şi o să fie proiectate ecranizări celebre. Cine, ce când, încă nu se ştie. Sau se ştie, dar e secret. Sau, pur şi simplu, nu s-a considerat necesar să fie informaţi şi alţii. Azi la deshidere nu exista niciun program.
Şi au făcut un site "care se adresează tinerilor care îşi petrec majoritatea timpului pe internet". Io am stat vreo cinci minute pe el şi n-am prea priceput la ce şi cum se foloseşte. Dacă vă prindeţi ziceţi-mi şi mie.

Bafta la shopping!

Update: Site-ul Bookfest a devenit, în sfârşit, unul util. Adică au adăugat secţiuni noi, care chiar cuprind informaţii, nu trei chestii generale ca până ieri. Puteţi afla de acolo cine, când cântă. (La filme încă mai au de lucru) Există chiar şi o hartă cu amplasamentul standurilor.

Exit poll

Doamnelor şi domnilor, în partea dreaptă a paginii aveţi un interesant sondaj de opinie. Vă invităm să răspundeţi la eterna şi fascinanta intrebare: De ce? Variantele de răspuns sunt: D'aia / Fiindcă / Mâine. Înainte să ieşiţi de aici, votaţi!!!!

Sondajul este realizat cu scopul de a nu folosi la nimic. Marja de eroare +/- 100%.

Grand Bazar România - Mike Ormsby

Englezoiul ăsta care acu locuieşte la România ne face ţara de râs. Păi dacă vrea să facă jogging în jurul Casei Poporului n-are decât. Dar să se facă şi el că nu vede cadavrul de câine de pe spaţiul verde de la Parlament! Să se facă şi el că nu vede că muncitorii au tuns iarba în jurul cadavrului! Să nu ne mai povestească nouă cum i-a luat notaru 200 de euro pentru un formular care e gratuit. Şi să dea şpagă dacă vrea să îşi rezerve o masă ca să vadă meciul lu Liverpool şi să nu ne mai pună nouă la îndoială "politica casei". Sau mai bine să ţină şi el cu Steaua sau cu Dinamo sau cu Rapid sau cu Craiova ca toţi oamenii normali.
Mike ăsta nu înţelege de ce nu se dă film atunci când în program scrie că e, Mike ăsta, cu tot BBC-ul lui, nu înţelege că prezentatorii de radio nu trebuie să fie atenţi la propria emisiune, Mike ăsta nu înţelege că la câini se dă mălai (pentru că dacă le dai să mănânce prea mult turbează) şi la găini osele rămase de la masă.
Şi în plus, bozgoru dreacu, se duce şi la şedinţele de bloc.

Ionesco - Cinci piese scurte

Tre' să vă spun că am fost dezamăgit după ce am ieşit de la acest spectacol. Nu pentru ar fi prost, dar, nu ştiu de ce, mă aşteptam la mai mult după atâtea premii şi atâtea laude. Când am văzut şi fotografiile de pe site, mi-am zis că, deşi nu prea mai merg la teatru, trebuie neapărat să ajung la acest spectacol. Ei bine, am ajuns şi am descoperit că atmosfera aia retro din fotografii era doar în fotografii.
Meritul cel mare al lui Dabija cu acest spectacol e, zic eu, că nu a încercat să arate (să ne bage în ochi) cât e el de deştept. Poate şi pentru faptul că textele sunt (cam) necunoscute, regizorul nu s-a ocupat cu găsirea a nu ştiu ce cheie de lectură care să revoluţioneze teatrul şi filosofia lumii. Pe Ionesco se poate inventa aproape orice. Dar, Dabija nu inventează mai mult decât trebuie. Pe el îl procupă, strict, absurdul situaţiei. A ieşit un spectacol mişto, dar, nu ştiu cum să-i zic: sec?

Foto de pe www.teatrul-odeon.ro

Un mic cadou

Pentru iubitorii de Foer si de muzici si de ce vrea ei. Una bucata melodie, nu despre Ucraina, ci despre o ţară apropiată cu mamaligali, pastramili, carnaţili şi altele.



the klezmer conservatory band romania romania
Asculta mai multe audio Muzica »

Everything is illuminated - Jonathan Safran Foer

NOI, EVREII
Evreii sunt lucrurile alea pe care le iubeşte Dumnezeu. Dacă trandafirii sunt frumoşi, trebuie să credem că Dumnezeu îi iubeşte. Prin urmare, trandafirii sunt evreieşti. Prin acelaşi raţionament, stelele şi planete sunt evreieşti, toţi copii sunt evreieşti, "arta" frumoasă e evreiească (Shakespeare nu era evreu, dar Hamlet era), şi sexul, când este practicat între soţ şi soţie intr-o poziţie bună şi potrivită, este evreiesc. Este Capela Sixtină evreiască? Ar fi bine să credeţi .

E un mic citat din Cartea Antecedentelor, o carte pe care toţi elevii din Trahimbrod o citesc, o lucrare care iniţial trebuia să cuprindă evenimentele majore din viaţa shetl-ului. După aia a ajuns să le cuprindă pe toate:

CE A MÂNCAT JACOB B LA MICUL DEJUN ÎN DIMINEAŢA ZILEI DE 21 FEBRUARIE 1877 Cartofi prăjiţi cu ceapă. Două felii de pâine neagră.

sau

CUNLINGUS ŞI FEMEIA LA MENSTRUAŢIE Rugul aprins nu trebuie consumat. (Pentru o listă completă a regulilor şi reglementărilor referitoare la ştiţi voi ce, vezi ANEXA FU-ERE)

şi dacă nu aveau despre ce să scrie se rezolva simplu:

Noi scriem... Noi scriem...Noi scriem...Noi scriem...Noi scriem...Noi scriem...

Si imi vine să tot transcriu zeci de pagini din Cartea Antecedentelor sau din Cartea Viselor Repetate sau măcar să vă zic ce scrie pe plăcuţa care marchează locul sau e măcar aproape de locul în care căruţa lui Trahim sau Trahum (nu se ştie) a intrat în Brod, şi cum a apărut Brod, nu râul, fata care a dat numele satului, dar care nume nu este oficial, pentru că acesta a fost dat de nebunul Sofiowka, care a păţit-o de Ziua Trahim, din cauza bărbatului din Kolki, datorită căruia a apărut Cadranul, unde s-a căsătorit şi bunicul cu mâna moartă a lui Jonathan Safran Foer.
Care JSF sau Jon-Fen cum îi zice Şapka, căruia nu-i place să i se zică Şapka, a venit în Ucraina, şi e vegetarian (în Ucraina!!!) şi caută o femeie dintr-o poză... Şi la chestia asta îl ajuta bineînţeles, Alex (sau Şapka, deşi nu-i place să i se zică Şapka), şi bunicul său orb, care le este şofer... Şi, bineînţeles, Sammy Davis Junior Junior -adică the bitch, adică câinele...

Adică deci şi prin urmare ce vreau să spun este că e foarte greu să scrii ceva despre o carte atât de mişto, atât de comică şi atât de tristă. (E o carte despre Holocaust) Adică ce zic io carte că e ca magazinul Victoria ("50 de magazine în unul singur"), în cazul de faţă vreo 4 cărţi în una singura: scrisorile lui Alex către Foer, povestea satului evreiesc scrisă de Foer, povestea călătoriei prin Ucraina scrisă de Alex şi zecile de CĂRŢI ale satului, scrise de săteni, of course. Şi fiecare are un cu totul alt mod de a scrie, desigur. Unde mai pui şi că Alex ştie "foarte bine" limba engleză:
"Dragă Jonathan, am fost o persoană extrem de încântată să primesc scrisoarea ta şi să aflu că eşti restabilit la universitate pentru anul concludent..."

p.s. l-am cetit în inglish. şi a fost foarte greu. nu îmi dau seama dacă sună la fel de bine şi în română, deşi pentru citatele de mai sus, în afară de primul, am folosit varianta de la Humanitas.

While codrul negru shut up

Până apuc să mai scriu ceva, o recomandare: Somnoroase păsărele în traducerea Google Translate.
Am găsit-o la terorista care a găsit-o aici. Enjoy!

M-am iluminat

L-am terminat pe Foer. A fost un mare chin (pentru că l-am cetit în ingliş) dar şi o mare, mare plăcere. L-am finisat ieri şi azi m-am răzbunat: am citit o carte întreagă în mai puţin de o oră. O carte pentru copii, tipărită la 3 rânduri, o carte cu multe desene. Are vreo 150 de pagini, dar cred că dacă am scoate desenele şi am micşora spaţiile dintre rânduri, n-ar avea mai mult de 50.
Aşadar, l-am terminat pe Foer. M-am iluminat. (Într-un singur sens al cuvântului. Prietenii ştiu ce vreau să zic.) Nu am timp să scriu acum de el. Şi mai sunt la rând vreo două filme. Să nu credeţi că pierd vremea cu prostii. Până apuc să scriu ceva, un mic cadou. Una din cele mai mişto secvenţe dintr-un film românesco-străin. Duelul muzical dintre ţigani şi evrei din Train de Vie. Sorry că nu e tot. Atât am găsit.