Sînt o babă comunistă - Dan Lungu

Sunt convins că, de aş fi fost locuitor al unei alte ţări de prin Europa, cartea asta mi s-ar fi părut super-tare. Din punct de vedere al conţinutului are tot ce îi trebuie ca, după ce o citeşti, să îţi zici: "am aflat ceva despre România". Şi cum acest tip de lectură (să citeşti, de pildă, un autor chinez, nu numai pentru plăcerea lecturii în sine, ci şi ca să afli ceva despre China) este foarte la modă, îmi închipui că volumul va avea, în continuare, mare succes în afară. Bravo lui! Avem pe de-o parte o descriere a vieţii în comunism: munca (= băut, jucat table, furat), cozi, bancuri din epocă, un episod cu pregătirile pentru vizita marelui conducător ş.a.m.d. Avem şi o bună perspectivă asupra vieţii post-comuniste: nostalgia, lipsa informaţiei despre atrocităţile regimului anterior urmată de stupoarea cu care se descoperă cine a fost turnătorul, sărăcirea bruscă, emigraţia. Am impresia, însă, că autorul a vrut să bifeze cât mai multe şi a uitat complet de personajul său principal. Dacă povestea e ok, "baba comunistă" nu prea e. Şi în cazul de faţă avem de-a face cu o naraţiune la persoana I. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie îmi vine greu ca crede un personaj care zice : "la o bucată de noapte, m-am trezit năucă..." sau " secretarul alerga cu limba pe umăr după clienţi...".
Dar tot e bine. Dacă prin interbelic, vesticii ne trimiteau produse inscripţionate cu "bon pour l'orient", putem să ne lăudăm şi noi acum că avem, în sfârşit, ceva "bon pour l'occident"...