marți, iunie 10, 2008

Regele Alb - Gyorgy Dragoman



Poate ar trebui să ne grăbim şi să-i declarăm pe Bartis şi pe Dragoman autori români. (S-au născut la Târgu-Mureş, deci merge.) Nu de alta dar, pe lângă ce scriu ei, multă proze româneşti, par aşa, un fel de compuneri de clasa a 10-a. Excepţiile confirmă regula, desigur.

La Dragoman sunt nişte povestiri simple, pe care le-ar putea citi şi un om fără multe facultăţi. Ele pot fi lecturate şi separat, dar împreună o pun de-un roman. Dzsata, personajul principal, face ceea ce fac copii de vârsta lui: merge la şcoală, se joacă, are probleme cu copii mai mari, cu profesorii, caută comori, încearcă să le facă pe plac şi mamei şi bunicului, care sunt certaţi. Însă, dincolo de întâmplările amuzante sau triste ale unui băieţel de 11 ani, sunt în cartea lui Dragoman: descrierea unui sistem politic şi social, influenţa acestuia asupra vieţii de familie, drama unui copil nevoit să crească fără tată şi multe, multe altele. Şi toate sunt povestite atât de simplu...


2 comentarii:

Unknown spunea...

eu zic sa nu ne grabim sa-i numim romani. nu de alta, dar baietii astia scriu, gandesc si publica in maghiara. parerea mea.

Berea de dupa... spunea...

era doar o gluma. dar n-ar fi exclus sa se trezeasca unii sa zica ca ei sunt autori romani.