joi, iulie 24, 2008

De partea cealaltă - Fatih Akin


Dacă vi s-au părut enervante/stupide/contrafăcute coincidenţele din Babel, n-are niciun rost să mergeţi la De partea cealaltă. Sigur vă veţi enerva din nou. Dacă nu, treceţi neapărat pe la cinema pentru că e cel mai bun film al lui Fatih Akin de până acum. (Adică din cele care au ajuns cumva şi la noi: Cu capul înainte şi Crossing the bridge. Pe imdb văd că apar încă 7 filme ). Se petrece, evident, în nemţia turcească şi în istanbulul marcat de conflicte etnico-politice. Dar cine ştie mai bine decât Akin să facă filme despre turcii din Germania?
(Cam aşa ar trebui să fie producţiile artistice legate de dialogul intercultural european - că, na, tot e oficial în UE anul dialogului intercultural. Nu vă luaţi după cât de găunos, birocratic, stupid etc. sună formularea asta. Luaţi partea bună a expresiei.)
Şi din partea buna putem reţine următoarele:
Personajul masculin este un turc care predă germana la o universitate din Hamburg. Pleacă la Istanbul în căutarea...(despre căutări, nu vă povestesc, că altfel tre să vă povestesc filmul). Aici ajunge să deţină o librărie cu cărţi în limba germană.
Personajul feminin este o tucoaică de origine kurdă care vine la Hamburg să îşi caute... Aici se naşte o poveste de love cu una persoană neamţă. Care mai apoi vine să o caute, pentru ca şi ea să ajungă să fie căutată de...
Cine pe cine caută, de ce şi dacă se găsesc n-aveţi decât să decoperiţi singuri. (Nu vă fie teamă, nu e un film cu detectivi.)

Eu nu vreau să vă spun decât că filmul este dramatic, amuzant, sentimental, politic, emoţionant, un pic documentar, un pic exotic... Şi din chestia asta nu rezultă o varză, cum se întâmplă de obicei la cei care vor să spună prea multe deodată. Fie şi pentru că e singurul film de văzut lansat în acestă vară, merită să faceţi un drum la cinema.




p.s: să nu uităm pofta cu care neşte oameni muşcă dintr-o roşie crescută în propria grădină! Un gest aparent banal şi inutil în film. Dar, gestul ăsta nu poate fi înţeles decât de o parte din locuitorii ioropei unite. Dacă nu înţelegeţi de ce sunt turcii ăia de pe pânză atât de încântaţi de o banală roşie, daţi o fugă până la supermarket. Şi apoi faceţi un drum şi pân la piaţă.

0 comentarii: