Nuntă cu limuzină

Sâmbătă, am vrut să vedem Avocatul Terorii. La Union. Pe drum începusem să facem glume: "Să vezi că acu, după ce am alergat pe căldura asta, suntem singurii spectatori şi o să ne spună că nu dau filmul pentru doi oameni." Şi nu l-au dat. Dar nu din cauză că eram doar doi spectatori, ci pentru că "filmul n-a venit". Nu ştiu cine trebuia să îl aducă, cert e că nu aveau pelicula. Sau aşa ni s-a spus. Am sfârşit prin a vedea, Cassandra's Dream, un film slăbuţ al lui Woody Allen, despre care mi-e prea lene să scriu. Dar nu asta voiam să povestesc, ci...

Ştiţi că, între ţăranii cu bani, unul din elementele indispensabile ale unei nunţi este limuzina. Ei bine, o astfel de limuzină era parcată în faţa unei case construite între blocuri în Titan. Cum naiba reuşiseră să intre cu maşinoiul pe aleea lată de 2 metri, nu ştiu să vă spun. Nervii pe care îi aveam, în momentul în care mi-a dat seama că trebuie să îmi fac loc printre măgăoaie şi diverşi oameni împopoţonaţi, au dispărut imediat. M-a buşit râşul. Maşina avea capota ridicată. Se stricase. Ginerică, naşu-mare, tata-socru şi alţi invitaţi se uitau la motor. Era ca la adunările alea din faţa blocului când se strâng vecinii în jurul unei Dacii şi încep să îşi dea cu părerea.
"Bă, o fi de la bujie!".
"Io zic că are probleme cu jiglerul"
"Vasile, ia vezi tu, merge ambreiajul?"
Discuţia este, evident, inventată, dar cam aşa suna. Nu mă pricep, nem, la maşini. Era, însă, foarte drăguţ să vezi vreo 10 oameni în costume de fiţe, care miroseau a fiţă, se mişcau a fiţă, aplecaţi asupra unei limuzine stricate.