Argument

Doamnelor şi domnilor,

M-am gândit să îmi fac duşmani. Cum rar găsesc oameni în a căror părere mă încred, m-am decis să îmi dau eu însumi cu părerea despre chestiile pe care le văd sau le citesc. Şi, în plus, m-am decis să dau şi calificative. Eu sunt un om leneş şi nu am răbdare să citesc articole lungi. Mai ales că, de cele mai multe ori, autorii acestor articole nu prea zic ceva de genul: merită sau nu să citeşti cartea asta. Uneori, când vreau să aflu ce cred alţii despre nu ştiu ce film mă uit pe câteva site-uri (străineze) şi îmi fac rapid o părere: la ăia are nota 7, la ceilalţi are 3 stele, la alţii are patru coroniţe. Simplu şi eficient.

De nu ştiu câte ori mi s-a întâmplat să observ că părerea generală despre un anumit film, spectacol sau o carte e foarte proastă şi, apoi, să văd că aceeaşi operă, în public, e super laudată. Traduc „părerea generală” prin opinii exprimate în discuţii amicale. „La bere”, să zicem. „Ce-ar fi ca părerea aia sinceră de la bere să devină subiectul unui blog?”, mi-am zis eu, în genialitatea mea. Şi uite aşa a apărut berea-de-dupa. Cândva, în tinereţile mele, după ce vedeam un film sau după ce citeam o carte ieşeam cu prietenii mei şi dezbăteam pe larg opera la o bere. (Nu era niciodată una singură.) Acum că am îmbătrânit, dezbaterile de la bere sunt din ce în ce mai rare. Nu că n-am mai bea bere sau că n-am mai fi prieteni, dar „grijile vieţii” nu ne aduc atât de des împreună. Şi mai avem şi altele de discutat. Aşa că, o parte din berile alea pierdute o să le servesc pe blog. Chestiile mişto primesc cât mai multe beri. Virtuale. Cele naşpa mai puţine. E normal, nu? Bei mai mult în cinstea ăluia care merită mai mult.

Aştept înjurături şi laude sub forma de comentarii. Cine vrea să mă înjure direct şi personal o poate face la bereadedupa(at)gmail.com.