Remuşcare

Pe tot parcursul vizionării am avut impresia că regizorul e mai degrabă interesat de cât de bine îi stă şuviţa lu’ Keira Knightley, de cum îi stă breteaua de la rochie, de cât de frumoasă e imaginea, decât de poveste. Pân la urmă i-a iesit şi povestea, iar filmul nu e chiar rău. Dacă n-ar fi avut atât de multe faze kitsch, ar fi fost chiar mai bun. (El alergând după autobuz, perdeluţa fluturând la geam, etc.). Da văd că kitsch-ul dă bine. Atonement a luat o groază de premii. Da’ şi Titanicu’ a luat şi un kitsch mai mare ca ăla nu cred să se existe. Când te buşeste râsul la o secvenţă dramatică, nu e tocmai bine.
Şi nu am înţeles de ce distribuitorii filmului au ales titlul Remuşcare, când traducerea în română a cărţii lui McEwan poartă titlul Ispăşire.