Dacă tot a trecut nenea asta prin România, am zis să văd şi io cu ce se manâncă italianul pasionat de cultura portugheză.
Capul pierdut... cred că e mai interesant pentru "viziunea profetică" decât ca roman. (Adică omul s-a inspirat de evenimente reale şi a publicat volumul înainte ca poliţia să rezolve cazul. Iar când ancheta s-a încheiat, mare parte din ficţiunea lui Tabucchi s-a dovedit a fi aproape de realitate.)
În rest, Damasceno Monteiro e un roman politist care se citeşte foarte uşor. Are mai puţin de 200 de pagini, în cel mai mic format posibil, şi nici nu-ţi cere prea multă concentrare. Are un personaj, avocatul, care vorbeşte mult şi prost. Bănuiesc că acest personaj ar fi trebuit să fie un fel de "raisonneur" sau, eu ştiu, "cheia" cărţii. Dar, avocatul nu face decât să fragmenteze acţiunea. În plus, emite cîteva zeci de teorii politico-filosofice, mai mult sau mai puţin stupide, total inutile în economia povestirii.
Dacă tot a trecut nenea asta prin România, am zis să văd şi io cu ce se manâncă italianul pasionat de cultura portugheză. Capul pierdut... cred că e mai interesant pentru "viziunea profetică" decât ca roman. (Adică omul s-a inspirat de evenimente reale şi a publicat volumul înainte ca poliţia să rezolve cazul. Iar când ancheta s-a încheiat, mare parte din ficţiunea lui Tabucchi s-a dovedit a fi aproape de realitate.)
În rest, Damasceno Monteiro e un roman politist care se citeşte foarte uşor. Are mai puţin de 200 de pagini, în cel mai mic format posibil, şi nici nu-ţi cere prea multă concentrare. Are un personaj, avocatul, care vorbeşte mult şi prost. Bănuiesc că acest personaj ar fi trebuit să fie un fel de "raisonneur" sau, eu ştiu, "cheia" cărţii. Dar, avocatul nu face decât să fragmenteze acţiunea. În plus, emite cîteva zeci de teorii politico-filosofice, mai mult sau mai puţin stupide, total inutile în economia povestirii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu